Padre Pio

Padre Pio de Pietrelcina (1887 - 1968) avea o cu totul deosebită, delicată, respectuoasă devoţiune pentru îngerul păzitor. "Micul său tovarăş din copilărie", "bunul îngeraş" i-a fost întotdeauna de ajutor. A fost un prieten ascultător, prompt, punctual, care, ca un mare maestru de sfinţenie, a exercitat asupra lui o continuă stimulare de a progresa în exersarea tuturor virtuţilor. Acţiunea lui asiduă şi discretă i-a fost călăuză, sfat şi ajutor.

Când primea o scrisoare scrisă în franceză, îngerul păzitor era cel care-i servea de interpret: "Dacă misiunea îngerului nostru păzitor este mare, cea a îngerului meu este cu siguranţă mai mare, trebuind să facă şi pe traducătorul din alte limbi".

Îngerul păzitor era prietenul său intim care, dimineaţa, după ce-l trezea, lăuda împreună cu el pe Domnul: "Chiar noaptea, când închid ochii, văd cum se ridică vălul şi mi se deschide în faţă Paradisul; legănat de această viziune adorm cu un surâs de dulce beatitudine pe buze şi cu fruntea deschisă într-o linişte perfectă, aşteptând ca micul meu tovarăş din copilărie să vină să mă trezească şi astfel să înălţăm împreună laudele de dimineaţă, spre desfătarea inimilor noastre".

În atacurile infernale, îngerul păzitor, prietenul invizibil, era acela care îi alina durerile: "Prietenul meu din copilărie caută să potolească durerile pe care mi le produc acei necuraţi apostaţi, legănându-mi spiritul pe valurile speranţei".

Când îngerul nu intervenea cu destulă solicitudine, Padre Pio, în mod confidenţial, ştia să-l mişte chiar printr-o dojană fraternă: "Nu vă mai spun cum mă lovesc nenorociţii ăia. Uneori simt că sunt gata să mor. Sâmbătă mi s-a părut chiar că vor să mă termine şi nu ştiam ce sfinţi să chem în ajutor. M-am adresat îngerului meu. După ce s-a lăsat un pic aşteptat, iată-l în sfârşit zburând în jurul meu şi cu vocea sa îngerească cântând imnuri maiestăţii divine. S-a întâmplat că am strigat cu asprime la el că s-a lăsat atât de mult aşteptat, în timp ce eu nu încetam să-l chem în ajutorul meu. Ca să-l pedepsesc, nu voiam să mă mai uit la el, voiam să mă îndepărtez, să fug de el, dar el sărmanul m-a ajuns aproape plângând până când, ridicând privirea, l-am privit în ochi şi am văzut că-i părea foarte rău... "Îţi sunt mereu alături - mi-a spus - voi acţiona întotdeauna în jurul tău, afecţiunea mea pentru tine nu se va stinge nici cu viaţa."

Padre Pio a recunoscut şi a apreciat funcţia de "mesager" a prietenului său. "Dacă ai nevoie de mine - le repeta fiilor săi spirituali - trimite-mi îngerul tău păzitor". Şi avea mult de lucru, ore în şir, ziua şi noaptea, pentru a asculta "mesajele" fiilor săi spirituali pe care multe creaturi îngereşti, ascultătoare, i le aduceau. Iată una dintre nenumăratele situaţii de acest gen prin care Padre Pio şi îngerul său interveneau cu rapiditate în ajutorul celor aflaţi în nevoi:

Într-o zi, englezul Cecil Hunpherey - Smith, cunoscut fiu spiritual al lui Padre Pio, în timp ce se afla în Italia, a avut un accident de automobil şi a fost grav rănit. Un prieten, găsindu-l într-o stare foarte critică, s-a dus la un oficiu poştal să-i trimită o telegramă lui Padre Pio, în care îi cerea să se roage pentru Cecil. Când a dat telegrama oficiantului poştal, acesta i-a înmânat o altă telegramă care tocmai sosise pe adresa sa, şi care venea de la San Giovanni Rotondo. În aceasta, Padre Pio îl asigura că se va ruga pentru vindecarea lui Cecil Hunpherey - Smith. Au trecut câteva luni înainte ca Cecil să fie în stare să călătorească. Dar imediat ce s-a vindecat, s-a dus împreună cu prietenul său la San Giovanni Rotondo pentru a-i mulţumi lui Padre Pio. Ajunşi la mănăstire s-au întâlnit cu onoratul părinte, i-au mulţumit pentru rugăciuni şi, pentru a-şi satisface curiozitatea, l-au întrebat pe Padre Pio cum aflase de accident şi cum făcuse să le trimită atât de rapid telegrama prin care îi asigura că se va ruga. Padre Pio, cu un zâmbet larg pe buze, le-a spus : "Credeţi că îngerii sunt la fel de înceţi ca avioanele?"