| |
Compania de teatru pentru copii
 
„Copiii voştri nu sunt copiii voştri. Ei sunt fiii şi fiicele dorului Vieţii de ea însăşi îndrăgostită. Ei vin prin voi dar nu din voi. Şi, deşi sunt cu voi, ei nu sunt ai voştri. Puteţi să le daţi dragostea, nu însă şi gândurile voastre, fiindcă ei au gândurile lor. Le puteţi găzdui trupul dar nu şi sufletul, fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei de mâine, pe care voi nu o puteţi vizita nici chiar în vis. Puteţi năzui să fiţi ca ei, dar nu căutaţi să‑i faceţi asemenea vouă, pentru că viaţa nu merge înapoi, nici nu zăboveşte în ziua de ieri.
Voi sunteţi arcul din care copiii voştri, ca nişte săgeţi vii, sunt azvârliţi pe drumul nesfârşirii. Arcaşul vede ţinta şi cu puterea Lui vă încordează, astfel ca săgeţile‑i să poată zbura iute şi departe. Şi puterea voastră, prin mâna Arcaşului, să vă aducă bucurie. Căci, precum El iubeşte săgeata călătoare, tot la fel iubeşte şi arcul cel statornic.”
KAHLIL GIBRAN -PROFETUL
Să facem cunoştinţă
Ligia Luminiţa Toniţă
Am crescut. Am căutat. Nu am găsit. Unul câte unul bifam lucrurile pentru care nu trebuie să pierdem timpul... şi tot căutăm... Printre copii, eşti cel mai aproape... îţi păstrezi prospeţimea căutării. Copiii sunt înspre aducere – aminte de tine... ori sine...
Mulţumesc tuturor copiilor care au râs până au căzut de pe scăunel, care au venit după spectacol şi au spus: “Este cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în viaţa mea (o viată de 3-4 anişori!), care mi-au dat în dar, împăturite, trei flori, un soare şi iarbă verde în triunghi... care întrebă despre Cenuşăreasa “Cine-i domnişoara?”... care plâng pentru că păpuşica lor nu joacă şi ea în piesă...
Am păţit la un spectacol să nu mai simt greutatea păpuşilor pe care le mânuiam... eram aproape de starea de zbor... Pentru că ei, copiii, îţi construiesc locul în care tu să intri, să te descoperi şi să te aşezi cuminte pe marginea patului: “Ce cald e aicea, la voi!” spui şi nu-ţi mai vine să pleci. Rămâi aşa, agăţat de cer, într-o doară...
Gabriela Ioniţă
Dan Clucinschi
demult, cand nu aveam decat 5 anisori, incepeam sa
ma indragostesc de sunete. de ziua mea am primit un
acordeon. fascinat de notele muzicale pe care cu greu
le armonizam intre ele, am hotarat sa vad ce se
ascunde inauntru. ploua, iar in convingerea mea ca
inauntrul instrumentului muzical se ascund niste
muzicieni ce doar imi fac pe plac, m-am hotarat sa ii
intalnesc. culmea era faptul ca nu gaseam nici un
surubel pe care sa il desfac, nici o posibilitate de a
privi inauntrul acordeonului. am iesit afara si am
hotarat sa ii tai panza in jumatate. zis si facut: am
pus mana pe un cutit si l-am bagat inauntru. dintr-o
singura smuncitura acordeonul s-a prefacut in doua
jumatati simetrice. pentru ca banuiam ca artistii mei
incep sa fuga, am bagat bucatile intr-un vas cu apa.
am asteptat cat am asteptat sa iasa orchestrantii
inotand la suprafata, dar tot ce am vazut era
acordeonul meu care se ridica incet incet la
suprafata. de frica unei mustrari l-am aruncat cat am
putut de tare, dar in zadar, zacea in calea tatalui
meu, care, in final (nu va spun ce s-a intamplat) mi-a
explicat cum sta treaba cu sunetele.
“Dragii mei, sa ne jucam joc de copii, joc de pasari,
de flori, de ingeri, regi si imparati, sa ne jucam in
doi..in trei…in cate cati vreti. Va invit in lumea
mea, va invit in lumea jocului construit prin
libertatea spiritului. De mana sa descoperim pe
taramul imaginatiei cheia magica a ludicului. „
Intelepciunea si iubirea mea e jocul”( Blaga). Vreau
sa va daruiesc si voua o farama din visul meu…
|
|